Un articol aparut azi pe citynews.ro semnat Marius Nicoara, presedintele PNL Cluj mi-a atras atentia…de aceea il redau integral…

Se ascut sabiile, se lustruiesc armurile, se cauta munitie.
Se fac si se desfac aliante, se cauta rubedenii, pana mai ieri uitate, dar folositoare cand nevoia o cere. Vechile galcevi sunt date uitarii, nadejdea pentru oaresice silnice agoniseli unind clanuri care-si jurasera dusmanie vesnica.

Lupta e departe de a incepe, dar cu totii stiu ca va sa se intample. Si de asta data, fata in fata vor fi doi oameni care au crescut si izbandit impreuna. Nobili ale caror blazoane au stralucit si sangerat si s-au umplut de glorie in trecutele razboaie, cu ranguri si averi, lefegii care se ofera primului venit, adunatura de ocazie si de interes, cu totii par a fi cuprinsi de febra. O febra ce poate fi mortala, caci nu e oricui dat sa invinga. Pentru ca asa e legea nescrisa a razboiului, de cand e lumea lume: cineva trebuie sa invinga si celalalt sa se recunoasca invins. Se fac socoteli, fiecare tabara isi numara soldatii si se straduie sa iscodeasca puterea celuilalt. Zvonuri mincinoase strabat taberele, iscate de oameni iscusiti in a le raspandi, pentru a semana spaima si descumpanire.

Comandantii de osti, implatosati si impopotonati, incearca sa-si tina trupele in frau si sa le dea curaj. Nimic nu e prea mult pentru reusita, chiar daca sub vorbe se ascunde, cateodata, inselaciunea.

Va fi oare lupta aceasta mai grea decat cele trecute? Va fi oare biruinta a vechiului aliat? Cine va invinge, cine va culege laurii victoriei? Fi-va biruitor cel priceput la vorba, neintrecut in a arunca vorbe in vant, clevetitor din cale afara si mester in a huli pe toti cei care de dovedesc a avea alte credinte si judecati?

Va reusi el, tradatorul, si oastea lui de vremelnici lefegii, imbatati de gustul trecutelor victorii puse pe tava de vechiul aliat, sa pastreze in robie propria lui tara, ce tot mai mult pare sa semene cu cea a lui Papura Voda? Doar multrabdatorul timp de va raspunde.

Pana atunci, oamenii privesc nauciti cum pajii mai marelui uneia dintre ostiri se straduiesc sa se faca vazuti si auziti si, mai ales, se straduiesc sa para ca sunt o trupa puternica si ingemanata. Dar seamana tot mai mult cu un taraf lipsit de capetenie, care zdrangane din talgere si tobe.

De cealalta parte, hulit de dusmanii stiuti si de cei pe care-i credea prieteni, capetenia ostirii asteapta razboiul facand drumuri si ridicand noi ateliere pentru mestesugari si calfele lor, de parca nimic ciudat nu s-ar intampla in lume. Pentru ca stie ca-si va dovedi dusmanii in lupta deschisa.

P.S. In ultima vreme, fostul lider s-a apucat de literatura, intre doua teze si o vizita la locul de munca. Si, ca orice opera literara, si cea a domniei sale merita, si este, comentata. Se pare ca unul din comentarii a readus in memoria clujenilor una din revistele ramase in suflete. Cea numita NU. Si trebuie sa recunosc faptul ca asocierea numelui acestei reviste cu numele meu si al unui coleg, ne onoreaza.